Lionel Messi, atacantul în vârstă de 33 de ani al Barcelonei, a oferit un interviu extrem de sincer, în care explică de ce nu îi place să fie o persoană celebră.
Starul argentinian a ținut să menționeze faptul că se bucură de aprecierea fanilor, însă a dat de înțeles că de multe ori celebritatea îl „sufocă”.
Acesta a dezvăluit că și-ar dori să fie un anonim și să se poată bucura de timpul petrecut alături de familie în oraș, fără a fi deranjat de către fani.
„Este de adevărat că sunt o persoană privilegiată pentru tot ceea ce trăiesc în prezent, dar sunt momente în care mi-aș dori să fiu un anonim care se poate bucura că merge la magazin, la cinema sau la un restaurant.
Sunt recunoscător pentru toată dragostea de care am parte și este ceva fantastic. Atunci când sunt cu familia mea și cu copiii mei, aș prefera să nu fiu băgat în seama”, a spus Lionel Messi, pentru La Sexta.
Lionel Messi a înscris golul cu numărul 644 pentru FC Barcelona în meciul cu Valladolid, scor 3-0 și l-a depășit astfel pe marele Pele în clasamentul all-time al fotbaliștilor cu cele mai multe goluri reuşite pentru un singur club.
Leo Messi a marcat cele 644 de goluri în 749 de meciuri oficiale pentru FC Barcelona, adică o medie de un gol la 1.16 partide, în timp ce Pele a înscris 643 de goluri în 757 de jocuri evoluate între 1946 şi 1974 pentru FC Santos: un gol la 1.17 meciuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER